Home / Media
„Evoluția noastră are la bază fidelitatea față de client – da, în primul rând compania trebuie să fie fidelă clientului și nu invers – prin respectarea promisiunilor, calitate la preț corect și transparență. Anul acesta împlinim 35 de ani de când activăm pe piață, timp în care am dovedit că merităm un loc important în clasamentul brandurilor din industrie.
Am reușit să creștem constant, atât în ceea ce privește notorietatea companiei și a produselor sale, cât și a rezultatelor financiare. Cred că este o dovadă de maturitate a brandului și avem toate motivele să ne dorim mai mult și să știm că vom reuși.
Dezideratul meu este ca în câțiva ani orice român să ne cunoască și să aibă acces facil la portofoliul nostru de produse.”
Vlad Ciuburciu, Director General, Vascar
Călătoria Vascar începe în 1984, la Vaslui. După revoluție, Industria Cărnii Vaslui s-a transformat în Vascar, societate pe acțiuni cu capital 100% românesc, și, s-a impus repede pe piața din regiunea Moldovei ca unul dintre cei mai importanți producători de carne și conserve.
Astăzi, Vascar procesează și comercializează o gamă completă de mezeluri, carne semipreparată, carne fresh, pateuri și mâncăruri la conservă sub mărcile Vascar și Moldova în Bucate. Preparatele companiei au la bază rețete autentice reinterpretate și gust specific românesc, obținut din ingrediente de calitate și condimente naturale.
Vascar distribuie produsele companiei atât prin cele 19 magazine proprii din regiunea Moldovei, cât și prin rețeaua de KA și magazine tradiționale partenere, la nivel național. Totodată, Vascar realizează produse marcă proprie pentru unele dintre cele mai mari hypermarketuri: Lidl, Kaufland, Carrefour, Mega Image și Penny.
De-a lungul timpului ne-am adaptat provocărilor pieței, însă fără să ne abatem de la drumul pe care l-am ales. Preocuparea noastră este să îmbunătățim mereu calitatea produselor pe care le oferim, prin inovații și grijă permanentă la detalii. Ne bucurăm că anul trecut am reușit să extindem portofoliul Moldova în Bucate cu o paletă largă de produse noi, sănătoase și gustoase, care să satisfacă gusturile și celor mai pretențioși consumatori, reunite sub umbrela Alege natural, fără E-uri.Gama Alege Natural, Fără E-uri de la Moldova în Bucate cuprinde produse din ingrediente 100% naturale, fără E-uri, fără aditivi, fără conservanți. Asta înseamnă că am eliminat complet E-urile, nu doar am eliminat unele și am adăugat altele.
Moldova în Bucate a devenit în doar câțiva ani un brand național cunoscut și apreciat de tot mai mulți români, indiferent de regiunea din care provin. Iar recunoașterea publică de care ne-am bucurat în ultima perioadă este o dovadă în plus că suntem pe drumul cel bun. Merită să menționăm în acest context premiul „Produsul anului” – pentru Mușchiul File Crud Uscat de la Moldova în Bucate, dobândit ca urmare a votului consumatorilor –, Trofeul Gustul ales pentru Cârnații cu busuioc de la Moldova în Bucate și Premiul Special al Juriului ROaliment pentru Cel mai Sănătos Produs – Mușchiul file țărănesc de la Moldova în Bucate.
Așa cum punem suflet în munca noastră de antreprenori, în fiecare produs de calitate care ajunge pe masa clienților noștri, tot așa credem că este datoria noastră să susținem comunitatea fără de care nu am fi reușit să obținem recunoașterea și performanța de care ne bucurăm azi. De aceea, ne implicăm în proiecte în care credem din domeniile social, educație și mediu.
Rețetele din zona Moldovei – deși proverbială pentru mâncarea ce face cinste artei culinare românești – nu au avut până acum niciun reprezentant care să le reamintească românilor de unde provine faima regiunii. Vascar și-a asumat această misiune și a creat o gamă completă de produse din carne ce au la bază rețete autentice românești, reinter-pretate sub brandul Moldova în Bucate.
Așa cum ne place nouă să spunem, Moldova în bucate invită România la o masă sănătoasă și gustoasă.
… ar fi un vechi prieten care te știe bine. E deschis, autentic, spiritual, glumeț, mereu cu vorbele la el și cu care îți place să petreci timp. E sociabil, activ, inovator, jucăuș și mereu schimbă atmosfera într-una mai pozitivă. Moldova în Bucate iubește românii și iubește România.